miercuri, 23 mai 2018

Amintiri din copilăria comunistă - Arhaisme

Le numesc arhaisme, dar nu sunt dispărute total!

Acest articol este conceput ca pamflet deşi este tot adevărat!
Nu este o lecție de istorie, dar, cum ama zis, toate informațiile sunt corecte.

A fost publicat inițial pe https://eumerit.blogspot.co.uk.

Acolo, un om cu studii, mi-a lăsat un comentariu foarte educat.
Serios, este educat chiar dacă, practic, a vrut să zică că-s ignorantă. Asta pentru că am dat o explicație greșită.
De câte ori dau peste acest comentariu, surâd. Surâd cu tristețe.
Ce repede te trimit cei educați la studii...
Dar a avut dreptate. Am greșit și nu trebuia.

***

Tovarăş = termen comunist echivalent cu prieten, coleg, domnule etc. Preşedinţii de stat se ofensau groaznic dacă erau chemaţi cu apelativul „domn sau doamnă”. Aceste „scăpări” erau luate şi interpretate drept trădări.

Ex. - Tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu soţia ex preşedintelui Republicii Socialiste Române. Era un personaj ilustre care nu se ştie cu precizie dacă avea habar care era formula dioxidului de carbon.
S-au făcut diverse glume pe seama asta. Se vociferează că aceste titluri au fost furate de la anumite persoane care apoi au dispărut misterios.

Elena Ceaușescu a ocupat funcţii politice de seamă, printre care şi funcția de prim viceprim- ministru. Un post creat special pentru ea.
Tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu, savantă de renume mondial sau „Înalta Doamnă a ţării” a avut doar 4 clase.
Cel puţin, aşa se spune.

Dar pe vremea aia cine avea mai multe? 
Dacă tu ai fi fost nevasta președintelui, nu ai fi vrut să ai funcțiile ei? 
Nu suntem sfinți. Nu suntem imuni.

Elena, a urmat apoi cursuri la fără frecvenţă, dar şi acestea create la ordin. 

Se pare că expresia „eu tai, eu spânzur” se potriveşte de minune cu acest cuplu de dictatori. Făceau legi, cursuri, poziții, etc. la cerere şi nevoie  proprie.
Dar nu la fel am face și noi?

Elena Ceaușescu fost condamnată la moarte, prin împuşcare, în data de 25 decembrie 1989. 
O zi tristă pentru întreaga Românie.
Era ziua de Crăciun. Crimă și pedeapsă. Sânge.
Nu trebuia.


Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a fost președintele Republicii Socialiste România din 1967 până în decembrie 1989.

  • S-a născut într-o familie cu 10 copii. 
  • A făcut 4 clase. 
  • A fost ajutor de cizmar şi a fost pedepsit la închisoare de câteva ori înainte de a intra la putere.
  • Ca preşedinte, a impus oamenilor numeroase legi deosebit de rigide pentru putea plăti datoriile pe care le avea România față de alte țări. Datorii ce el a făcut. 

Oamenii trăiau în condiţii îngrozitoare. În oraş, la blocuri, temperatura în case oscila între 5-12 grade, pe timp de iarnă.

  • Era dat drumul la căldura între anumite ore. 
  • Se lua lumina electrică de multe ori pe zi/noapte fără niciun fel de preaviz. Se interzicea folosirea maşinilor de spălat pentru a nu cheltui energie electrică.
  • Apa caldă lipsea, aproape cu desăvârşire, mai ales la cei care locuiau mai sus de etajul 2. Lipsea şi apa rece... darmite cea caldă.
  • Carnea, fructele, dulciurile, cafeaua, produsele din lapte, etc. erau un lux deci nu se găseau în mod curent în magazine. Se vindeau pe sub tejghea. Dar nu toți aveau "pile."

Mă opresc aici că altfel căci risc să fiu acuzată că am o imaginaţie „prea” bogată.
Nu degeaba sunt scriitoare...
Dar nu sunt invenţii ci adevăruri de necontestat.
Este un articol complet pe Wikipedia.

Consider că Ceaușescu a fost un om extraordinar.
Un geniu.
O minune de om.
Un om cu o determinare și ambiție ieșită din comun.
Un om care a vrut să pună România pe harta lumii. 
Însă undeva pe drum, a pierdut din vedere că oamenii nu sunt făcuți din fier și că au nevoie de apă caldă să se spele.

L-am iubit pe Ceaușescu pentru că nu știam altceva.
Și-am plâns când a fost împușcat. Am plâns cu hohote. Toată familia mea a plâns.

Sunt multe de spus. Fiecare dintre noi are o amintire diferită. Un altfel de adevăr. 
Dar n-ai cum să uiți cum stăteam la rând zile și nopți pentru o pâine.
Iar copii de țărani n-au știut ce este copilăria.
Scriu o carte despre asta: Amintiri din Copilăria Comunistă - Epoca de Aur. 
De aceea am lansat acest blog.  
Înscrie-te la scrisoarea ocazională ca să afli momentul exact în care iese. 


***

CAP = cooperative agricole de producţie, colectiv sau colhoz. 
Acest ultim cuvânt = (arhaism) dispărut din vocabularul limbii române, îl întâlnim în Moldova de peste Prut.

Când au intrat la putere comuniştii, au decis să ia toate pământurile de la ţărani (şi boieri) pentru a le uni într-o cooperativă ce avea să aparţină total statului. Aceste explicaţii sunt toate adevăruri.

Mama îmi povesteşte cum au fost luate cu forţa, toate bunurile boierilor sau ţăranilor mai înstăriţi şi lăsaţi efectiv pe drumuri.
În satul nostru nu erau foarte mulţi boieri, însă mama îşi aminteşte de unul la care lucra şi ea de mic copil.
Era un om deosebit de bun care ajuta lumea din inimă. Povesteşte cum le făcea cadouri la sărbători, zile de naştere, etc.
Acestui boier i s-a luat absolut tot. A rămas fără casă, fără pământ, fără averile câștigate prin sudoarea frunţii.
A trebuit să o ia de la capăt la o vârstă destul de înaintată.

Acum... se ştie că boierii erau răi şi profitau de oameni.
Dar.... oare chiar meritau această soartă? Acest om, în special, merita să rămână pe drumuri?! 
Eu nu cred!
Şi nici mama şi nici cei care au lucrat pentru el cred asta.
Era un om bun şi drept. Singurul lui păcat a fost că era boier.

Să mă întorc la colectivizarea forţată. 
Şi nu numai prin legi sau cuvinte dar forţată cu pistolul la tâmplă.
În 1957 Ceauşescu însuşi a dat ordinul (nu era încă preşedinte dar general locotenent- ministru adjunct la Ministerul Apărării Naţionale etc. sub guvernul Petru Groza) să se deschidă focul cu mitraliere asupra ţăranilor care se împotriveau colectivizării.
Acţiunea s-a petrecut în județul Vrancea. S-a soldat cu moartea a 9 ţărani şi rănirea a multor altora. Ceauşescu a fost însoţit de soldaţi cu tancuri şi muniţii.

Între 1979 şi 1952 au fost arestaţi 80.000 oameni şi 30.000 pedepsiţi la închisoare pentru că au refuzat să semneze actele de colectivizare. Sursă Wikipedia.

Colectivizarea aparţinea teoretic oamenilor şi practic statului. 

Oamenii lucrau pământul în comun, cum am povestit în alte articole, şi la sfârşitul anului li se dădeau anumite retribuţii.
Despre lucrul acesta nu am vorbit.

Dar e adevărat, la sfârşitul fiecărui an, ţăranii care au avut norme la colectiv primeau o parte din munca lor. O parte infimă.

Aşadar, oamenii erau proprietari de pământuri pe hârtie, lucrau din zi şi până-n noapte pe ploaie, furtună şi ger ca apoi statul să le ia tot. 
La sfârşit de an le aruncau nişte oase pentru a-i ţine sub papuc, ca pe nişte animale.

În fiecare an CAP-urile rămâneau datoare la stat iar Ceauşescu, ca să se arate bun, le ierta datoriile ţăranilor la fiecare început de an. 

Datori... după ce munceau mai ceva ca sclavii pe pământurile lor.
Nu le-au luat doar pământurile, dar şi demnitatea. Și vorbesc din experiență.
Off, Nicolae... de ce? De ce? 
Erai capabil. Mai capabil decât toți...

PCR = Partidul Comunist Român a fost creat în anul 1921 și s-a dizolvat pe 22 Decembrie 1989, odată cu căderea lui Ceaușescu. 

Pentru cine este interesat si citește in engleză, am scris o carte intitulată Oranges at Christmas in a Communist Country. Te invit să o citești chiar dacă ai impresia că nivelul tău de engleză nu este foarte înalt.


Ai suflet și vrei să mă sprijini? 

Vizitează și dă și tu like-uri pe unde apuci. Și dacă apreciezi, de ce să nu lași o recenzie, un comentariu sau orice te lasă inima?

sâmbătă, 12 mai 2018

Ce mâncau românii pe vremea lui Ceaușescu? Pâinea neagră


Zilele astea iese cea mai mare colecție de rețete vechi publicată vreodată.
Rețete ale bunicii, rețete comuniste, rețete tradiționale românești, rețete demult uitate. Unele.

Rețetele Bunicii Învățate de la Mama - Carte de Bucate Tradiționale Românești Transmise din Generație în Generație - Obiceiuri de Odinioară.

Această carte se adresează generațiilor de azi și de mâine, indiferent de unde locuiesc și ce limbă vorbesc acum. Orice român ar trebui să o aibă în casă.

Am în plan să o ofer GRATIS celor mai fideli dintre cititorii mei prin intermediul unor concursuri.

Dacă vrei afli secunda-n care iese pe piață, te invit să mă urmărești pe bloguri (23 cred), platforme de socializare (6), Amazon, dar mai ales, să te înscrii la scrisoarea ocazională pe reteteindraznete.blogspot.ro. Asta dacă nu ai făcut-o deja.
Te voi contacta numai în ocazii super speciale.
Promit. Nu-mi place să plictisesc oamenii. 
                                                                            ***

Și uite că mi-am amintit de pâinea neagră.

Cine a trăit în epoca de aur nu poate să nu-şi amintească despre pâinea neagră.

Curios este că, în general, oamenii nu o iubeau deloc. Ca şi-n cazul salamului cu soia; considerau că era mâncare pentru porci şi nu pentru oameni.
Pâinea albă era un bun alimentar foarte greu de achiziţionat pentru cei aflaţi la ţară. Am scris un articol mai demult pe această temă (click).
Era lungă, şi se numea (ca şi acum) franzelă.

Pâinea neagră, în schimb, era rotundă şi se găsea în oraş (nu la ţară) destul de des, însă doar dimineaţa foarte devreme. 
Aşa că mama îmi pregătea de cu seara sacoşele pline de cartofi, ouă şi ce mai aveam pentru a le duce surorii mele mai mari care locuia  în oraş.

Aş vrea să întreb cine, în afară de mine, îşi aminteşte aşa ceva?! 

Nu foarte multă lume, sunt sigură. Ne amintim doar de fabricile şi posturile de muncă pentru toţi. Restul a trecut în uitare... De înţeles, ţara asta merge tot înspre ruină, din nefericire.

Fiind copil şi ştiind că nu erau chiar lucruri pe care le făceau toţi copiii, eu nu pot să uit. Ba dimpotrivă. E ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri.

De multe ori sacoşele erau mai grele ca mine. Mă ajuta tata până la staţie şi să urc în autobuz după care el mergea la muncă iar eu în oraş, întâi la sora mea, apoi la rând la pâine şi din nou la gară.

În toate zilele astea eu mergeam şi la şcoală, şi nu am lipsit decât o singură zi în toată viaţa mea.
12 ani de şcoală şi vreo 3 de grădiniţă.
1 singură dată şi aia o istorie ce merită povestită.

Aşadar plecam cu primul autobuz (4.45-5 dimineaţa ) cu sacoşele pline, ajungeam la sora mea cu mâinile distruse de greutate, goleam sacoşele şi mă întorceam fugând spre gară unde se găseau magazinele cu pâine. Stăteam la rând şi luam deobicei 10 pâini. Dacă nu mi le dădeau pe toate într-un singur magazin, mergeam la altele. Câteodată luam chiar mai mult de 10. Erau aşa uşoare în comparaţie cu sacoşele de cartofi că-mi părea că zbor.

La 7 pleca autobuzul spre satul meu. Plin cu profesori şi învăţători.
Ajunsă acasă într-o fugă lăsam sacoşele cu pâine, luam ghiozdanul în spinare (pregătit de seara) şi fuga din nou la şcoală. Făceam asta cam o dată pe săptămână.

Deseori mama se ruşina să zică că mă trimitea în oraş după pâine neagră. 
Se considera că trebuia să fii disperat să mănânci aşa ceva. 
Dar eu adoram pâinea neagră, avea o altfel de consistenţă, un parfum mai intens şi cu unt sau marmeladă era absolut irezistibilă.

Chiar nu înţeleg de ce oamenii erau necăjiţi din cauza alimentelor cu soia şi a pâinii negre.
Nu sunt astea alimentele cele mai sănătoase care există? 
Câţi bani nu se dau acum pe astfel de alimente... Pfffffffffff.
Ce Dumnezeu era în capul lor? 

Sincer, mă bucur că nu le plăcea că aşa puteam eu să cumpăr câtă voiam! Dacă ar fi plăcut nu aş fi putut niciodată să mă întorc acasă cu sacoşele doldora de pâine proaspătă.
Nu s-a întâmplat niciodată să nu găsesc. Yum yum!


Interesat de cărți de bucate?
Ia uite o listă aici.
Rețete îndrăznețe, originale, dar simple și practice, rețete pe toate gusturile.

Ai suflet și vrei să mă sprijini? 

Conectează-te cu mine pe:

Amintiri din copilăria comunistă - Arhaisme

Le numesc arhaisme, dar nu sunt dispărute total! Acest articol este conceput ca pamflet deşi este tot adevărat! Nu este o lecție de isto...